Digg  Sphinn  del.icio.us  Facebook  Mixx  Google  BlinkList  Furl  Live  Ma.gnolia  Netvouz  NewsVine  Pownce  Propeller  Reddit  Simpy  Slashdot  Spurl  StumbleUpon  TailRank  Technorati  TwitThis  YahooMyWeb
 

 
 

Introducerea unei noi etape de depunere a cererilor pentru ajutorul financiar în sectorul de agricultură ecologică

Creat 03.01.11 22:20 | Ultima modificare 05.01.11 20:09

Introducerea unei noi etape de depunere a cererilor pentru ajutorul financiar în sectorul de agricultură ecologică

În şedinţa Guvernului din 15 decembrie 2010 s-a aprobat o hotărâre care modifică şi completează H.G. nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate şi H.G. nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, ambele modificate şi completate prin H.G. nr. 995/2010.

Prin adoptarea acestei hotărâri se are în vedere stimularea absorbţiei unui procent cât mai mare din suma alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă, prevăzută în actele normative menţionate mai sus, prin includerea în categoria beneficiarilor şi a persoanelor fizice şi mărirea cuantumului ajutorului specific pe cap de vacă de lapte de la 100 euro/cap la 250 euro/cap.

 

Prin excepţie pentru anul 2010, se reglementează perioada de depunere a cererilor pentru a treia etapă cuprinsă între 15 decembrie 2010 şi 21 ianuarie 2011. În cazul în care beneficiarii îşi schimbă forma de organizare, aceştia pot depune documentele justificative corespunzătoare şi copia de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului până la data de 21 ianuarie 2011 inclusiv.

 

În plus, beneficiarii plăţilor anuale suplimentare care au exploataţii înregistrate în sistemul de agricultură ecologică din producţia vegetală şi animalieră, pot solicita organismelor de inspecţie şi certificare eliberarea certificatul de conformitate / master certificatul / certificatul de confirmare a conversiei până la data de 21 ianuarie 2011 inclusiv. În consecinţă, se modifică şi termenul de efectuare a controlului la faţa locului, respectiv până la data de 10 martie 2011 inclusiv.

 

Sursă: http://www.madr.ro/pages/view_presa.php?id=3925