Digg  Sphinn  del.icio.us  Facebook  Mixx  Google  BlinkList  Furl  Live  Ma.gnolia  Netvouz  NewsVine  Pownce  Propeller  Reddit  Simpy  Slashdot  Spurl  StumbleUpon  TailRank  Technorati  TwitThis  YahooMyWeb
 

 
 

EXPOEZOTERIC 2010

EXPOEZOTERIC IV

„Cei doi lupi

 

O bătrână Cherokee îi spune nepotului său despre o luptă care se dă în ea.

- Este o bătălie între 2 lupi. Unul este rău: se înfurie, invidiază, regretă, lăcomeşte, e arogant, gelos, orgolios, minte, îşi plânge de milă, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie… Celălalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător…

Nepotul se gândi pentru o clipă apoi întrebă:

- Şi cine va câştiga această bătălie?

Bătrâna Cherokee i-a răspuns simplu:

- Cel pe care îl hrănesc."

În perioada 29–31 octombrie a avut loc la Cluj a patra ediţie a conferinţei de terapii complementare Expoezoteric. Pe parcursul a celor trei zile sala de conferinţă de o sută de persoane a clădirii Cluj City Center a fost neîncăpătoare pentru publicul doritor să afle despre tratamentele alternative şi neconvenţionale.

În cadrul manifestaţiei au fost ţinute în jur de treizeci de prezentări, astfel câte-o metodă a fost prezentată în medie într-o oră - timp mult prea scurt, dat fiind interesul mare al publicului. Ca lectori au participat persoane din ţară şi români plecaţi peste hotare: medici, terapeuţi, profesori în domeniu. După cum au declarat, organizatorii realizează de câţiva ani acest eveniment în mai multe oraşe ale ţării - Oradea, Târgu-Mureş, Sibiu, Bistriţa, Cluj - cu scopul de a trezi interesul publicului pentru metodele terapeutice noi sau cele străvechi, cunoscute pentru secole doar în medicina populară şi redescoperite acum de oamenii ştiinţei - metode de cele mai multe ori mai puţin invazive decât cele convenţionale, şi care eventual pot fi învăţate şi aplicate chiar de cei suferinzi.

Conferinţa a oferit însă mult mai mult decât prezentarea unor metode şi tehnici, cei mai mulţi lectori vorbind şi despre fundalul social pe care au apărut problemele omului de azi.

 

Ieşirea din criză - cu explicaţii ezoterice

Mai mulţi lectori s-au referit la teoria lui Einstein conform căreia problemele nu pot fi rezolvate la nivelul de conştiinţă la care au apărut. Astfel, criza actuală este considerată o problemă pentru rezolvarea căreia se propune îmbogăţirea concepţiei noastre actuale materialiste cu dimensiunea spiritualităţii.

Psihologul Daniela Fechete a subliniat că una dintre cele mai importante probleme ale omului de azi este că doreşte să corespundă cu orice preţ aşteptărilor altora. Elena Bucur, moderatoarea manifestaţiei a vorbit despre faptul că omul de azi obişnuieşte să-şi predea energia vitală altora - starurilor media, adesea. Prof. dr. Lucia Vlad a amintit ca o altă problemă proeminentă îmbătrânirea timpurie, pe care o consideră un rezultat direct al modului nostru actual de viaţă. În prezentarea ei despre modul şi importanţa menţinerii sănătăţii l-a citat pe politicianul englez Benjamin Disraeli: Sănătatea Publică este baza pe care se sprijină fericirea individuală şi puterea ţării". Cunoscuta terapeută Elena Ignat a menţionat că principala cauză a problemelor noastre incapacitatea de a primi - astrologul Constantin Dorneanu vorbind, în acelaşi context, de ne-practicarea iubirii timp de două mii de ani, de neglijarea învăţăturii cristianice.

Pentru gestionarea problemelor individuale au fost prezentate o serie de tehnici. Victor Păun a propus însă un mod de tratare a problemei pe scară largă: a schiţat scenariul însănătoşirii pe scară socială. În acest proces el a marcat două faze: realizarea unei „mase critice", a unui număr suficient de persoane cu nivel de conştiinţă superioară, în cadrul grupului mai larg, iar apoi structurarea comunităţilor în jurul lor, în reţele, formând astfel o comunitate mare care funcţionează pe baza democraţiei participative, având la baza existenţei sale bunăstarea, educaţia şi trezirea la un nivel ridicat de conştiinţă. Lectorul, vorbind despre dezvoltarea individuală actuală a oamenilor, a pus accentul pe exprimarea de sine în comunităţi dinamizatoare, şi pe găsirea sarcinilor individuale şi asumarea acestora - toate acestea având rol decisiv şi în privinţa comunităţii.

 

Calea spre o nouă conştiinţă

Cele mai multe prezentări au oferit, aşadar, modalităţi de tratare a problemelor individuale, fiind legate de principiul conectării la nivele vibraţionale superioare. Aceasta are la bază întâlnirea cu obiectul, fenomenul sau cunoştinţa de nivelul vibraţional dorit. În cadrul manifestării a existat o secţiune expoziţională, pe standurile din holul clădirii fiind expuse produse terapeutice, obiecte, cărţi venind în sprijinul acestei întâlniri cu vibraţiile înalte.

Se consideră metodă primară de conectare la nivele de vibraţii superioare cititul, informarea - fiind şi cea mai răspândită. Deşi spaţiul expoziţional a fost relativ restrâns, standurile primind loc pe hol şi într-o sală mai mică, la secţiunea de târg au participat mai multe edituri şi librării oferind o gamă bogată a publicaţiilor despre cunoaştere de sine, dezvoltarea personală, spiritualitate, terapii alternative, mod sănătos de viaţă. În prezentarea lui Vasile Păun a pus un accent deosebit pe importanţa cititului în procesul de autocunoaştere, cărţile oferind noi şi noi ocazii de întâlnire cu adevărul din noi înşine.

O altă metodă cunoscută de conectare la nivele vibraţionale înalte este folosirea mineralelor. Mai mulţi expozanţi s-au prezentat cu obiecte, bijuterii din pietre semipreţioase, respectiv dispozitive pe bază de minerale ce se pot folosi, de exemplu, pentru curăţirea sau energizarea apei. Sungitul este un mineral care se găseşte doar în Carelia (la nord-vest de Rusia), şi care conţine fulereni naturali ce au efect antioxidant. Apa strecurată prin sungit are efect antiinfecţios, este benefic în caz de diabet zaharat, probleme articulare, îmbolnăviri ale sistemului cardiovascular şi alte probleme de sănătate. Aplicarea sungitului a fost prezentată de profesorul universitar dr. Constantin Teodorescu.

Eugen Niculescu în prezentarea lui a vorbit despre seminţele rudraksha. Acestea provin de la copacul Elaeocarpus ganitrus, şi li se atribuie forţă tămăduitoare. Denumirea de rudraksha, în sanscrită, înseamnă: născută din ochiul zeiţei Shiva. Seminţele sunt crestate, şi se consideră că efectul terapeutic şi spiritual depinde de numărul crestăturilor, care variază între 1 şi 14. Seminţele mai mari sunt considerate, în general, mai valoroase, dar cele mai căutate sunt cele cu o crestătură. Seminţele rudraksha îşi manifestă efectul într-un timp îndelungat, astfel din acestea se realizează produse care se ţin mai mult timp în apropierea corpului, de exemplu bijuterii - coliere, brăţări.

Vibraţiile la care dorim racordarea se pot genera şi prin anumite dispozitive. În cadrul terapiei ELF se foloseşte o aparatură care produce impulsuri electromagnetice de foarte joasă frecvenţă - original generatorul de impulsuri, respectiv terapia au fost denumite după această tehnică (extremely low frequency), dispozitivul care se comercializează în ţară numindu-se Spiriduş. La baza funcţionării acestor dispozitive stau două fenomene: pe de o parte, că la aplicarea diferitelor metode de relaxare - yoga, reiki, tehnica radiantă etc. - creşte puterea de regenerare a organismului, iar pe de altă parte, că la aplicarea tehnicilor amintite creierul produce unde electromagnetice având fecvenţa într-un anumit domeniu. La conferinţă au fost prezentate efectele pe care le are folosirea dispozitivului asupra sănătăţii umane.

Dr. Mihaela Ichim a prezentat rezultatele folosirii produsului Rescue Bach în cazul fricii. La baza terapiei Bach stă principiul conform căruia orice stare dizarmonică a omului poate fi redusă la anumite stări de bază - acestea au fost denumite de către fondatorul metodei dr. Edward Bach vicii, iar fiecărei vicii îi corespunde o virtute, respectiv câte-o plantă care ajută la realizarea echilibrului organismului. În experimentul său dr. Ichim a aplicat terapia cu flori de mai multe ori, combinat cu alte metode: respiraţie conştientă, reiki, masaj, homeopatie, gemoterapie, terapia iertării. După fiecare aplicare a produsului Rescue Bach s-a realizat o fotografie a aurei pacientului pentru monitorizarea stării sale: pentru urmărirea curăţirii chakrelor, a modificării coloraturii şi formei aurei.

Fotografierea aurei se poate face şi la cererea clientului, în scopul evaluării stării actuale. Printr-o astfel de imagine se realizează, de fapt, o reprezentare a câmpului energetic al subiectului, cu ajutorul formelor şi culorilor - nu o fotografie propriu-zisă. Din mărimea, forma, culorile, luminozitatea aurei se pot trage concluzii asupra stării mentale, emoţionale şi fizice a clientului, aura fiind considerată o zonă stratificată ce aparţine organic corpului uman, zonă prin care se desfăşoară un continuu schimb de energie cu mediul. Aura este considerată, de asemenea, o sursă de energie din care organismul se poate hrăni în caz de necesitate.

Terapia cranio-sacrală a fost prezentată de Mihaela Gugu, prof. asistent al Institutului Upledger din SUA. Metoda a fost dezvoltată din osteopatie, părintele acesteia din urmă fiind medicul american dr. Andrew Taylor Still. Dânsul în timpul războiului de secesiune a pierdut trei copii din cauza epidemiei de meningită. Neputându-şi ajuta copiii cu metodele terapeutice cunoscute de lumea medicală în acel timp, a început să cerceteze o nouă metodă pe care mai târziu a denumit-o „ştiinţa oaselor". Ideea pe care s-a bazat în munca de cercetare a fost că oriunde în organism - în sistemul osos, muscular, cardiovascular sau în vreuna din organe - se produce un blocaj, acesta va avea efecte asupra întregului organism, inclusiv asupra unor părţi îndepărtate de blocajul respectiv, deoarece organismul uman funcţionează ca un tot unitar. Celălalt principiu pe care se baza era că organismul are capacitatea naturală de autovindecare şi regenerare, iar acest proces de regenerare poate fi ajutat prin eliberarea blocajelor. Unul dintre ucenicii dr. Still, William Gardner Sutherland i-a continuat munca cu cercetarea oaselor craniene, fiind impresioant de faptul că aceste oase au o anumită mobilitate, sutura dintre acestea nefiind calcificată. La dezvoltarea terapiei cranio-sacrale a contribuit apoi echipa condusă de dr. John Upledger. Pe parcursul aplicării tehnicii terapeutul eliberează tensiunile din sistemul cranio-sacral. Metoda are un caracter puţin invaziv, între masaj şi reiki.

La conferinţă a avut loc o prezentare şi despre cunoscuta materie primă a suplimentelor nutritive, ciuperca Ganoderma lucidum, denumită şi rege al plantelor. În prezentarea cărţii sale recent apărute Ajutoare pentru înălţare. Hrana vie şi suplimente alimentare regale medicul Marian Paraschiv nu s-a referit doar la efectele acestei ciuperci, ci şi la o serie de alte elemente care au rol important în procesul nostru de însănătoşire fizică şi psihică: exerciţiile de respiraţie conştientă, revelaţiile produse prin experienţele de tip aha, eliberarea emoţională trăită ca o mântuire.

Astrologul Alexandru Nicolici în prelegerea lui despre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei a vorbit despre cele peste o sută de sanctuare aflate în acele locuri, şcoli de iniţiere în masă - sanctuarele de la Sarmisegetuza, şcolile de la Costeşti, cetatea de la Blidaru -, sistem folosit de Deceneu pentru iniţierea populaţiei dacice, prin purificare şi educaţie. Astrologul a realizat o analogie dintre starea lucrurilor din epoca dacică în care „Marele Preot Deceneu (...) a reuşit să îi ridice pe daci de la statutul de buni consumatori ai vinului la nivelul de <<cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci>>" şi criza pe care o trăieşte omul de azi, care de fapt îi oferă oportunitatea de a-şi pune viaţa pe un alt făgaş - marcând deopotrivă procesele astrologice care-l determină spre acest lucru. În încheierea prelegerii lui cunoscutul astrolog a prezentat pe scurt programul de evoluţie individuală pe care-l conduce.

 

Schimbare la nivelul comunităţii, sub egida durabilităţii

Una dintre cele mai mult discutate probleme ale sistemelor actuale de producţie este sustenabilitatea. Florin Baciu, student al universităţii agronomice clujene a prezentat răspândirea unui sistem de gospodărire relativ recent dezvoltate, care oferă soluţii nu doar pentru agricultură ci inclusiv pentru organizarea şi funcţionarea aşezămintelor umane: permacultura. Aceasta reprezintă un sistem la dezvoltarea căruia au stat deopotrivă considerente economice şi etice, şi care funcţionează pe baza unor principii comune agricultorului ce respectă natura şi consumatorului care doreşte ca prin decizia lui de cumpărare să-şi aducă aportul la protecţia mediului. Sistemul poartă în însuşi numele lui noţiunea de durabilitate, denumirea provenind din expresia englezească „permanent culture". Acest mod de gospodărire este considerat chiar mai apropiat de natural decât agricultura ecologică, de fapt reprezintă o ramură specială a acesteia, deoarece pe lângă respectarea principiilor agriculturii ecologice ţinteşte realizarea unor structuri - la nivelul gospodăriilor sau a aşezămintelor umane - ce imită structurile existente în natură.

Legat de problema sustenabilităţii, la conferinţă a fost prezentată o iniţiativă de mare anvergură: proiectul Fundaţiei All Together. Organizaţia face lobby pentru ca următorul summit internaţional de protecţia mediului să aibă loc în România, în 2012-2013. Iniţiativa fundaţiei, Carta Pământului care stă la baza lucrărilor summitului, şi planul strategic realizat pe baza principiilor cuprinse în documentul respectiv au fost prezentate de vicepreşedintele fundaţiei, Alexandru Tokar, iar despre conferinţa pregătitoare ce a avut loc la Bucureşti în luna octombrie a vorbit organizatoarea Angela Socolean. Din cele prezentate a reieşit faptul că sustenabilitatea nu mai prezintă doar o problemă economică, socială şi de mediu, dar din ce în ce mai mult şi una culturală, atingând domeniul educaţiei, a răspândirii cunoştinţelor şi a spiritualităţii.

Între propunerile grupului de lucru ce pregăteşte lucrările summitului figurează, printre altele, introducerea pe plan general a conceptului planetă vie, cât şi recunoaşterea drepturilor planetei Pământ.

Fundaţia sprijină afilierea persoanelor juridice şi fizice la mişcarea Carta Pământului - indicaţiile referitoare la aceasta se pot găsi pe situl organizaţiei.

Din Carta Pamântului

 

Principii

 

I. RESPECT ŞI PROTECŢIE A COMUNITĂŢII VIEŢII

 

1. Să respectăm Pământul şi viaţa în toată diversitatea ei.

a. Să recunoaştem că toate fiinţele vii sunt interdependente şi fiecare formă de viaţă are valoare indiferent de utilitatea ei pentru fiinţa umană.

b. Să afirmăm încrederea în demnitatea intrinsecă a tuturor fiinţelor umane şi în potenţialul intelectual, artistic, etic şi spiritual al umanităţii.

 

2. Grijă pentru comunitatea vieţii cu înţelegere, compasiune şi dragoste.

a. Să acceptăm că dreptul de a poseda, gestiona şi utiliza resursele naturale implică datoria de a împiedica afectarea mediului şi de a proteja drepturile fiinţei umane.

b. Să afirmăm că creşterea libertăţii, a cunoştinţelor şi a puterii implică responsabilitatea promovării binelui comun.

 

3. Să construim societăţi democratice care sunt juste, participatorii, durabile şi pacifiste.

a. Să asigurăm ca toate nivelurile comunităţilor să garanteze drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi să ofere fiecăruia oportunităţi pentru a-şi realiza întregul potenţial.

b. Să promovăm justiţia economică şi socială permiţând tuturor să realizeze o viaţă în siguranţă, demnă şi responsabilă din punct de vedere ecologic.

 

4. Să asigurăm abundenţa Pământului pentru generaţiile viitoare.

a. Să recunoaştem că libertatea de acţiune a fiecărei generaţii este determinată de necesităţile generaţiilor viitoare.

b. Să transmitem generaţiilor viitoare valorile, tradiţiile şi instituţiile care încurajează comunităţile umane şi ecologice înfloritoare pe termen lung ale Pământului."

Sursă: http://www.alltogetherfoundation.org/ro/terra-123/principii.html


Lectorii conferinţei EXPOEZOTERIC 2010 au fost:

Conf.univ.dr. CARMEN VASILE (Oradea)
Dr. CRINA VEREŞ, medic (Cluj)
AIM
É CRISTIE, specialist în comportament uman (Australia)
SZILÁGYI GÉZA (Târgu-Mureş)
Prof. ELENA BUCUR (Cluj)
Prof. LUCIA VLAD (Cluj)
Dr. VASILE PĂUN
Prof.univ.dr. CONSTANTIN TEODORESCU (Bucureşti)
IOAN COLCEAR, cercet.biolog (Cluj)
MIHAELA ICHIM, medic (Iaşi)
ELENA IGNAT (RAZA RA), terapeut (Bucureşti)
ALEXANDRU NICOLICI, astrolog (Oradea)
MIHAELA GUGU, prof. asistent al Istitutului Upledger S.U.A.
CONSTANTIN DORNEANU, astrolog (Câmpulung Moldovenesc)
EUGEN NICULESCU
KIRA KAROLINA (Cluj)
VICTOR CHIRCA (Deva)
Ing. PAUL IONESCU (Arad)
MARIA ŞANDOR (Cluj)
DANIELA FECHETE, psiholog (Sibiu)
MARIAN PARASCHIV, medic, Asociaţia CESAN Braşov
ANGELA SOCOLEAN, realizator TV Bistriţa
Ing. ALEXANDRU TOKAR, preşedinte SETRAS (Deva)
FLORIN BACI, student (Cluj)
ANA BUZAS (Cluj)
MARINELA CĂLUŞERU, artist plastic (Baia-Mare)
Dr. LARISA DUMBRAVA, medic (Oradea)
NORICA SEBASTIANA MOISE (Cluj)

Lectori la workshop-uri:

HORAŢIU MIHAIL (Bucureşti)
JAKAB ATTILA, bioterapeut (Ungaria)
Prof.univ.dr. CONSTANTIN TEODORESCU (Bucureşti)
CRINA VEREŞ, medic (Cluj)
LILIANA MAURER, S.C.Centru Vywamus Timişoara
Ing. MIHAELA GUGU
VICTORIA TATU, medic primar (Cluj)
Dr. VASILE PĂUN
DANIELA FECHETE, maestru Prananadi (Sibiu)
VICTOR CHIRCA (Deva)
EMILIA CHIŢAN, terapeut (Cluj).

Recomandaţi acest articol unui prieten:

Opinia Dvs.:

Creat 17.01.11 16:50 | Ultima modificare 17.05.12 16:37
:-):-D:-D:-P:-O:-(:-B:-/:-o;-)B-):-X>-)]-|[-][-]love
Trimite ca și anonim - Nume:
Adresa email:
Scrieţi codul de control "9424":