Digg  Sphinn  del.icio.us  Facebook  Mixx  Google  BlinkList  Furl  Live  Ma.gnolia  Netvouz  NewsVine  Pownce  Propeller  Reddit  Simpy  Slashdot  Spurl  StumbleUpon  TailRank  Technorati  TwitThis  YahooMyWeb
 

 
 

Destinul sufletelor

Michael Newton, Ph.D.

Destinul sufletelor

Noi studii de caz asupra vieţii dintre vieţi

(Fragment)

 

Drumul nostru spiritual

Încă din antichitate oamenii au îmbrăţişat conceptul apartenenţei lor la o împărăţie veşnică. De la începutul istoriei noastre am avut credinţa că, atât viaţa pamântească, cât şi cea de după moarte sunt susţinute într-un singur întreg de către inteligenţa divină. Aceste sentimente provin din amintirile multor oameni pe care i-am transpus prin intermediul regresiei hipnotice pâna în epoca de piatră. Timp de milenii, am perceput lumea sufletului mai curând ca o stare diferită a conştienţei decât ca un lucru abstract. Viaţa de după moarte era considerată a fi numai o continuare a vieţii noastre fizice. Cred că omenirea se întoarce la aceste concepte pe care le-a exprimat atât de sugestiv Spinoza când spunea: „întregul univers reprezintă o substanţă unică, noi fiind o parte a acesteia. Dumnezeu nu este o manifestare exterioară, El este tot ceea ce există".

Consider că legendele asemănătoare cu cea a Atlantidei şi Shangri-La îşi au originea în năzuinţa noastră eternă de a regăsi Utopia care a existat cândva, dar pe care astăzi am pierdut-o. În mintea supraconştientă a fiecărei persoane pe care am scufundat-o în stare de hipnoză adâncă există amintirea unui cămin ideal. La început, conceptul Utopiei era menit să ilustreze idei şi nu o societate sau alta. Subiecţii mei percep lumea spiritelor ca pe o comunitate a ideilor. În acest sens, viaţa de după moarte implică o purificare de sine a gândirii. Fiinţele încă încarnate sunt departe de a fi perfecte, după cum au demonstrat cazurile pe care le-am prezentat. Totuşi, putem să ne gândim în mod justificat la existenţa noastră în lumea spiritelor ca la una utopică, pentru că acolo există o armonie universală a spiritului. Principalele fundamente ale vieţii noastre de după moarte sunt dreptatea, cinstea, umorul şi dragostea.

Ştiu că după citirea informaţiilor cuprinse în această carte poate părea crud că utopia viselor noastre există înăuntrul fiecăruia dintre noi, dar este blocată de amnezia memoriei noastre conştiente. Când aceste blocaje sunt depăşite, prin intermediul hipnozei, meditaţiei, practicilor yoga, rugăciunii, imaginaţiei şi a viselor sau printr-o stare mentală atinsă prin efort fizic, trăim o senzaţie de împlinire personală. Cu vreo două mii patru sute de ani în urmă, Platon scria despre reîncarnare, afirmând că sufletele trebuie să călătorească pe Lethe, râul uitării, ale cărui ape produc o pierdere a memoriei adevăratei noastre naturi.

Adevărurile sacre ale istoriei noastre că spirite pot fi recuperate astăzi, pentru că putem învinge blocajele minţii conştiente şi ajunge la cea inconştientă, care nu s-a scăldat în apele râului uitării. Sinele nostru mai înalt îşi aminteşte de victoriile şi greşelile noastre trecute într-un mod selectiv, şoptindu-ne despre acestea peste spaţiu şi timp. Propriul spirit ne conduce în efortul de a da ce e mai bun în aceste două lumi, cea eterică şi cea materială. Fiecărui nou-născut îi este oferit un început proaspăt şi un viitor deschis oricărei evoluţii. Maeştrii noştri spirituali doresc să ne ofere şanse karmice, fără constrângerile pe care le-ar genera faptul că noi am cunoaşte capcanele pe care le-am experimentat în vieţile noastre trecute. Ei devin mai indulgenţi într-un mod selectiv faţă de amnezie, pe măsură ce noi înşine ne angajăm în descoperirea propriului sine. Aceasta este calea cea mai bună spre înţelepciune.

O întrebare justificată e următoarea: de ce ar fi fost slăbite blocajele amnezice ale vieţii noastre spirituale, pentru a permite cercetarea lumii spiritelor? M-am gândit îndelung la această problemă, pentru că acum, în secolul al XXI-lea, am convingerea că mai tinerii hipnoterapeuţi vor ajunge mai departe pe drumul deblocării minţii spirituale decât a reuşit să o facă generaţia mea. Am totodată convingerea că motivele abilităţii noastre de a descoperi multe din misterele vieţii de după moarte sunt o consecinţă directă a condiţiilor de viaţă din secolul al XX-lea.

Progresul tehnicilor inovative de hipnoză ar trebui menţionat ca o cauză. Cu toate acestea, cred că există mai multe motive graţie cărora amnezia noastră a devenit mai puţin constrângătoare în ultimii treizeci de ani. Nicicând până astăzi nu au fost atât de răspândite în rândul populaţiei umane atâtea medicamente. Aceste medicamente capabile să modifice mintea închid sufletul într-un trup omenesc împovărat de ceaţă mentală. Esenţa sufletului nu se poate exprima printr-o minte îmbibată de medicamente. Cred că maeştrii şi planificatorii din cealaltă lume şi-au cam pierdut răbdarea faţă de acest aspect al societăţii omeneşti. Trăim astăzi într-o lume frenetică, suprapopulată, plină de furie şi degradată din punctul de vedere al mediului înconjurător. Distrugerea masivă suferită sub toate aspectele de planeta noastră în ultima sută de ani e una fără precedent în istoria umanităţii.

În ciuda consideraţiilor mele, nu am o viziune sumbră asupra viitorului. Poate că e adevărat că oamenilor ce trăiesc într-un anumit moment contemporaneitatea li se pare a fi în regres faţă de perioadele trecute. Cu toate acestea, în ultimii o sută de ani am făcut mari progrese culturale, politice şi economice. Din multe puncte de vedere, lumea de astăzi este mai sigură decât cea din 1950. Pe plan internaţional, naţiunile dau dovadă de o conştiinţă socială sporită şi îşi manifestă disponibilitatea de a conlucra în vederea obţinerii şi menţinerii păcii. Acest mod de a gândi politica internaţională este unul fără precedent în lunga istorie a monarhiilor şi a dictaturilor, foarte prezente încă şi la începutul secolului al XX-lea. Provocarea secolului al XXI-lea constă în depăşirea individualismului şi redescoperirea spiritualităţii umane, în condiţiile unei societăţi dominate de materialism. Globalizarea, expansiunea urbană şi supradimensionarea reprezintă premizele singurătăţii şi ale desocializării. Mulţi oameni nu mai cred decât în supravieţuire.

Sunt încredinţat că uşa spirituală spre caracterul nostru nemuritor ne-a fost deschisă, pentru că menţinerea noastră în afara cunoaşterii acestuia s-a dovedit a fi contraproductivă. Din câte am aflat, în situaţia în care ceva nu merge bine pe Pământ, poate fi remediat în lumea spiritelor. Blocajele amnezice au fost înglobate fiinţelor umane, pentru a preveni eventualele răspunsuri precondiţionate la anumite evenimente karmice. Totuşi, beneficiile amneziei ar putea să nu se mai poată manifesta în condiţiile vidului şi ale apatiei pe care le induc medicamentele. Există prea mulţi oameni care încearcă să evadeze din realitate, deoarece nu consideră că identitatea lor ar avea un scop sau un înţeles. Pe de o parte drogurile şi alcoolul, pe de alta societăţile suprasaturate de tehnologie din toate colţurile lumii, astfel că oamenii experimentează un gol al spiritului, întrucât sunt conduşi de senzaţiile trupeşti. Ei au în mică măsură sau deloc legătura cu adevăratul lor Sine.

Având în vedere că fiecare dintre noi este o fiinţă unică, diferită de toate celelalte, este absolut necesar ca aceia care îşi doresc liniştea interioară să-şi descopere propria spiritualitate. Cred că, atunci când îmbrăţisam total sistemele de credinţă bazate pe experienţa altor persoane, ne pierdem ceva din individualitate. Drumul ce duce la descoperirea de sine şi la formarea unei filosofii proprii este dificil şi implică multe eforturi, dar şi recompensa poate fi semnificativă. Exista multe posibilităţi de a atinge acest obiectiv, dar toate încep prin a avea încredere în propria persoană. Camus ne-a spus: „Atât calea raţiunii, cât şi cea iraţională ne conduc la aceeaşi întelegere. Drumul pe care alegem să mergem nu este important, e suficient să avem dorinţa de a ajunge".

Imaginile vieţii de după moarte zac în fiecare dintre noi, ca un sanctuar, în timp ce călătorim prin labirintul cărărilor de pe Pământ. Dificultatea de a descoperi fragmente ale căminului nostru etern se datorează în mare măsura faptului că suntem distraşi de ritmul vieţii. Nu e un lucru rău să acceptăm viaţa aşa cum este, fără să punem întrebări şi acceptând faptul că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla până la urmă. Totuşi, pentru aceia ce sunt înclinaţi să ştie mai multe, simpla acceptare a vieţii este cu totul nesatisfăcătoare. Pentru unii călători, misterele vieţii reclamă atenţie, dacă faptul de a fi viu trebuie sa aibă o însemnătate.

Căutându-ne propriul drum spiritual, este înţelept să ne punem întrebarea: „în ce fel de conduită comportamentală cred?". Unii teologi sugerează că oamenii nereligiosi sunt înclinaţi să minimalizeze responsabilitatea morală şi etică pe care ne-o dictează prin scripturi o autoritate superioară. Cu toate acestea, după moarte nu suntem evaluaţi în funcţie de apartenenţa religioasă, ci mai degrabă după comportamentul pe care l-am avut şi valorile pe care le-am îmbrăţişat în viaţă. Ştiu că în lumea spiritelor principalul criteriu după care suntem evaluaţi este ce am făcut şi cum ne-am comportat faţă de ceilalţi. Dacă activităţile religioase tradiţionale sunt potrivite scopurilor pe care ni le-am propus şi ne oferă un ajutor spiritual, vom fi, probabil, motivaţi să credem în scripturi şi să avem dorinţa apartenenţei la o comunitate religioasă. Aceleaşi motive le au şi cei ce se alătură grupurilor metafizice, care îşi găsesc împlinirea în urmarea ideilor prescrise de textele spirituale, alături de oamenii cu aceeaşi credinţă. Dacă aceste practici pot fi o sursă de alinare şi de creştere spirituală pentru anumiţi oameni, trebuie să admitem că nu sunt potrivite tuturor.

Dacă nu găsim liniştea interioară, nici nu mai contează ce religie sau credinţă spirituală am îmbrăţişat. Dezinteresul faţă de viaţă apare atunci când ne-am îndepărtat de puterea noastră interioară, considerând că suntem singuri, lipsiţi de îndrumare spirituală, întrucât nu există nimeni acolo sus care să ne asculte. Am un mare respect pentru acei oameni care cred în ceva, deoarece o lungă perioadă din viaţa mea nu am avut o bază solidă care să mă susţină din punct de vedere spiritual, în ciuda căutărilor mele. Există atei şi agnostici care consideră că, din moment ce cunoasterea religioasă şi spirituală nu pot fi dovedite, sunt inacceptabile. Simplul fapt de a avea credinţa nu reprezintă o cunoaştere revelată pentru sceptici. Mă identific cu aceşti oameni, pentru că eu însumi am fost unul dintre ei. Credinţa mea în viaţa de după moarte a apărut încet, ca o consecinţă a implicării mele în relatările subiecţilor pe care îi hipnotizam. Acesta este un domeniu în care am crezut din punct de vedere profesional încă înainte de a-mi începe căutările şi de a descoperi toate aceste lucruri. În acelaşi timp, propria conştienţă spirituală a fost şi rezultatul anilor de meditatie şi introspecţie personală asupra acestor cercetări.

Percepţia spirituală trebuie să fie o căutare personală, altfel nu are nici o însemnătate. Suntem foarte influenţaţi de propria realitate imediată, putând acţiona asupra acesteia, să spunem, cu un singur pas, fără ca acest lucru să ne oblige să mergem prea mult în respectiva direcţie. Chiar şi paşii făcuţi într-o direcţie greşită ne pot oferi o înţelegere a multor căi menite învăţării noastre. Pentru a aduce sinele sufletului în armonie cu mediul nostru fizic, ni se dă libertatea de a alege şi de a ne exercita voinţa în mod liber în căutările motivelor pentru care suntem aici. Pe drumul vieţii trebuie să ne asumăm responsabilitatea în cazul tuturor deciziilor noastre, fără a da vina pe alţi oameni pentru neajunsurile şi greutăţile vieţii care ne fac nefericiţi.

După cum am menţionat deja, pentru a fi eficienţi în misiunea noastră, trebuie să-i ajutăm pe ceilalţi în drumul lor, ori de câte ori avem această posibilitate. Ajutându-i pe ceilalţi, ne ajutăm şi pe noi înţine. Nu putem ajunge la ceilalţi atât timp cât ne hrănim numai propria unicitate, într-o astfel de măsură, încât devenim total absorbiţi de noi înşine. Cu toate că a nu ne cunoaste pe noi înşine şi a nu fi interesaţi să o facem ne poate transforma în nişte persoane ineficiente. Trupul pe care-l avem nu ne-a fost dat printr-un hazard al naturii. A fost selectat pentru noi de către consilierii noştri spirituali şi noi înşine am acceptat alegerea lor după ce ne-au fost prezentate şi alte oferte de corpuri gazdă. Astfel, nu suntem victimele unei conjuncturi. Trupul ne este încredinţat în scopul de a fi nişte participanţi activi la viaţă şi nu pentru a o privi din afară. Nu trebuie să scăpăm din vedere ideea că am acceptat acest contract sacru al vieţii şi că acest lucru înseamnă ca rolurile pe care le jucăm în viaţă sunt mai importante decât noi înşine.

Energia sufletului nostru a fost creată de o autoritate mai înaltă decât putem să ne imaginăm în starea actuală de dezvoltare. În acest sens, trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce suntem ca persoane, pentru a descoperi scânteile de divinitate care se află în noi. Singurele limite ce pot exista în ceea ce priveşte cunoaşterea noastră de sine sunt autoimpuse. Dacă drumurile celorlalţi ni se par irelevante, aceasta nu înseamnă că nu există un parcurs care ne e destinat. Motivul pentru care suntem ceea ce suntem este unul dintre adevărurile majore ale vieţii. Cineva poate descoperi că aceste adevăruri se manifestă într-un anumit loc sau situaţie, dar acestea nu se aplică şi celorlalţi.

În esenţă, suntem singuri cu sufletul nostru, oamenii care se simt însinguraţi nu s-au descoperit îndeajuns pe ei înşişi. Autodescoperirea sufletului se leagă de cât de stăpâni suntem pe noi înşine.

Captarea propriei esenţe se aseamănă cu actul de a ne îndrăgosti. Ceva adormit înăuntrul nostru este trezit de un stimul, într-un moment al vieţii noastre. Sufletul flirtează la început cu noi, ispitindu-ne să mergem mai departe cu deliciile pe care le putem vedea doar de la distanţă. Atracţia iniţială a descoperirii de sine începe cu o atingere ca din joacă a conştientului de către partea inconştientă a minţii. Pe măsură ce intensitatea cu care dorim să posedăm în întregime propriul sine creşte, suntem atraşi irezistibil de o comuniune mult mai intimă. Cunoaşterea sufletului nostru devine un aspect al fidelităţii faţă de propriul sine. Aspectul fascinant al descoperirii de sine este acela că, atunci când ne auzim vocea interioară, o recunoaştem imediat. Sunt convins, bazându-mă pe experienţă acumulată, că oricine de pe această planetă are un ghid spiritual propriu. Ghizii noştri vorbesc minţii noastre interioare - dacă suntem receptivi. În timp ce la unii ghizi putem ajunge mai uşor decât la alţii, fiecare dintre noi are capacitatea de a-i chema şi de a fi auzit de aceştia.

Nu există accidente în viaţă, deşi oamenii devin confuzi în faţa a ceea ce ei consideră a fi o expresie a hazardului. Aceasta filosofie funcţionează împotriva gândirii ordinii spirituale. Un al doilea pas uşor de făcut, în logica acestei filosofii, ar fi acela că nu avem nici un control asupra vieţilor noastre şi că a încerca să ne descoperim pe noi înşine este un lucru lipsit de substanţă, având în vedere că, oricum, nimic din ceea ce facem nu are vreo importanţă. Credinţa în hazardul ce guvernează evenimentele influenţează în mod negativ reacţia noastră în faţa unor situaţii şi ne permite să evităm să ne punem problema explicării acestora. A avea o abordare fatalistă a vieţii, spunând: „E voia lui Dumnezeu" sau „Aceasta e karma mea", contribuie la inacţiunea şi la lipsa noastră de scop în viaţă, pentru ca ceea ce are importanţă în viaţă poate veni cu încetul sau dintr-o dată.

Conştienţa de sine ne poate duce dincolo de ceea ce am crezut că reprezintă destinaţia noastră iniţială. Karma semnifică punerea în mişcare a acelor condiţii ale drumului nostru care ne stimulează învăţarea şi dezvoltarea. Conceptul conform căruia există o sursă ce orchestrează totul nu trebuie să fie considerat prea pretenţios. Înţelegerea naturii noastre spirituale vine în momente liniştite, introspective şi subtile, manifestate de puterea unei singure gândiri.

Viaţa presupune schimbări constante în drumul spre împlinire. Locul pe care-l ocupăm în lume astăzi poate fi mâine altul. Trebuie să învăţăm să ne adaptăm acestor perspective diferite, întrucât acestea reprezintă o parte a planului dezvoltării noastre. Facând astfel, exista o transcendenta a

sinelui, de la procesul mascarii în spatele unei carcase exterioare temporare la ceea ce se gaseste

adânc în cadrul mintii permanente a sufletului nostru. Pentru a înălţa mintea umană din sentimentele de deziluzie, trebuie să ne extindem conştienţa, iertându-ne pe noi înşine de greşeli. Cred că e vital pentru sănătatea noastră mentală să putem râde de noi înşine şi de situaţiile prosteşti în care intrăm în cadrul drumului nostru. Viaţa e plină de conflicte, iar lupta, suferinţa şi fericirea pe care le trăim reprezintă motivele pentru care suntem aici. Fiecare zi e un nou început.

Am un citat final, ce aparţine unui subiect ce se pregătea pentru o nouă calatorie, din lumea spiritelor către o nouă încarnare pe Pamânt. Cred ca declaraţia acestuia oferă o concluzie potrivită acestei cărţi:

„Venirea pe Pământ este ca o călătorie într-o ţară străină, departe de casa noastră. Unele lucruri par familiare, dar majoritatea sunt ciudate, măcar până când ne obişnuim cu acestea, în special condiţiile necruţătoare. Adevprata noastrp casp e un loc de pace absolutp, acceptare completă şi dragoste desăvârşită. Ca suflete despărţite de casa noastră, nu putem considera că aceste trăsături frumoase vor mai fi prezente în jurul nostru. Pe Pământ urmează ne confruntăm cu intoleranţa, tristeţea şi mânia, în timp ce căutăm bucuria şi dragostea. Va trebui să nu ne pierdem integritatea pe drum, sacrificându-ne bunătatea pentru a supravieţui şi manifestând atitudini de superioritate sau de inferioritate faţă de cei din jurul nostru. Ştim că traiul într-o lume imperfectă ne va ajuta să înţelegem adevărata însemnătate a perfecţiunii.

Cerem curaj şi umilinţă înaintea călătoriei noastre în altă viaţă. Pe măsură ce creştem în conştienţă, va spori şi calitatea existenţei noastre. În acest fel suntem testaţi. Trecerea acestui test reprezintă destinul nostru."